Principiile după care lucrez și în care cred

De ce să alegi Mimo Manufacture?

Fiecare atelier are propriul mod de lucru

Atunci când alegi un atelier care realizează bijuterii personalizate cu valoare sentimentală, alegi și omul căruia îi încredințezi amintirile tale.

Fiecare atelier lucrează diferit, folosește materiale diferite și pune accent pe alte aspecte ale procesului. De aceea, cred că este important să cunoști modul de lucru și valorile atelierului înainte de a lua o decizie.

Prefer sinceritatea în locul promisiunilor

Nu promit ceea ce nu poate fi realizat.

Dacă un model nu poate fi obținut exact așa cum este imaginat sau dacă un termen de execuție nu poate fi respectat fără compromisuri, prefer să spun acest lucru de la început.

Au existat situații în care am preferat să refuz o comandă sau să returnez plata. Alteori am recomandat o altă soluție sau un card cadou, atunci când am considerat că este alegerea potrivită pentru client.

Cred că sinceritatea de la început este cea mai bună bază pentru o colaborare bazată pe încredere.

Unele dintre cele mai importante etape nu se văd

O mare parte din muncă nu este vizibilă în fotografii sau videoclipuri.

Stabilizarea și testarea laptelui matern necesită timp, răbdare și un mediu controlat. În această etapă evit inclusiv fotografierea procesului, pentru a nu compromite condițiile necesare.

Prefer să nu grăbesc această etapă și să nu fac compromisuri pentru a obține imagini spectaculoase.

Scopul meu este ca fiecare etapă să fie realizată în condițiile potrivite, chiar dacă uneori rezultatele nu sunt imediat vizibile.

Alegerea materialelor contează

Aleg cu atenție rășina și celelalte materiale utilizate în atelier, deoarece acestea influențează rezultatul final.

Nu aleg materialele doar pentru aspectul lor, ci și pentru modul în care se comportă pe parcursul procesului de realizare.

Amintirile pe care mi le încredințezi sunt tratate cu grijă

Atunci când primesc lapte matern, fire de păr, dinți de lapte, cordon ombilical, cenușă sau alte materiale cu valoare sentimentală, nu văd doar materiale necesare pentru realizarea unei bijuterii.

Văd amintiri care nu pot fi înlocuite.

Din acest motiv, fiecare comandă este procesată individual, iar materialele sunt manipulate, păstrate și utilizate cu grijă pe tot parcursul procesului.

Cred că respectul pentru aceste amintiri începe din momentul în care ajung în atelier și continuă până când bijuteria este pregătită pentru a pleca spre noua ei familie.

Comunicarea face parte din proces

Înainte de începerea lucrării discut împreună cu fiecare client despre posibilitățile de personalizare și variantele potrivite.

Pe parcursul realizării trimit fotografii din etapele importante și discut orice modificare care poate influența rezultatul final.

Nu modific un design fără acordul clientului. Consider că fiecare decizie importantă trebuie luată împreună.

Atunci când o bijuterie include o ilustrație a familiei, aceasta este redesenată individual în format vectorial. Nu urmăresc doar să semene cu fotografia, ci să surprindă cât mai fidel detaliile care fac acea familie unică.

Un atelier construit în jurul calității

Mimo Manufacture este un atelier în care fiecare comandă este realizată individual.

Lucrez singură și aleg să păstrez un ritm care îmi permite să acord fiecărei bijuterii timpul și atenția de care are nevoie.

Înainte ca o bijuterie să părăsească atelierul, verific cu atenție fiecare detaliu, inclusiv cu lupă. Consider că o comandă este gata doar atunci când aș purta-o cu aceeași încredere dacă ar păstra propria mea amintire.

Respect pentru originalitate

Cred că fiecare creator are propriul stil și propria identitate.

Dacă un client își dorește o copie fidelă a unei bijuterii realizate de un alt atelier, prefer să îl îndrum către creatorul respectiv.

În schimb, sunt bucuroasă să creez împreună cu fiecare client un model personalizat, inspirat de propria lui poveste.

Alegerea îți aparține

Dacă felul în care lucrez este și felul în care îți dorești să fie tratată amintirea ta, voi fi bucuroasă să o transformăm împreună într-o bijuterie personalizată.